vineri, 14 mai 2010

Psalmul 23

,,Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.,,


Cuvinte placute,binecunoscute din acest psalm la fel de binecunoscut.Dar ele nu se invechesc si sant tot timpul actuale si doresc sa daruiasca acelora care citesc cu atentie si cu o inima credincioasa ,mangaiere,putere,incredere si speranta.Ele sant exprimate de unul care personal a fost pastor dar nu sant valoroase cuvintele lui propii ci cuvintele pe care i le-a isuflat Duhul lui Dumnezeu.De aceea exista in aceste cuvinte puterea lui Dumnezeu si El doreste sa se faca cunoscut acelora care se deschid acestui mesaj si care cred din inima in pastorul cel bun.

6 comentarii:

  1. Am recitit Ps. 23 si iti multumesc.O seara cu pacea Lui iti doresc, pana la sfarsitul zilelot tale Sami!

    RăspundețiȘtergere
  2. O, Dumnezeule, cat de maret este numele tau pe tot pamantul, Tu, despre a carui demnitate se vorbeste mai presus de ceruri ! " ( Psalmul 8 : 1)


    Un week-end sub aripa Creatorului iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este psalmul meu preferat. Mulţumesc că mi l-ai amintit.
    Şi eu te salut cu Psalm 37 :4

    RăspundețiȘtergere
  4. Cele mai frumoase rugaciuni sunt psalmii adusi lui Dumnezeu dintr-o inima curata cum a fost cea a lui David.Probabil ca acesta este motivul pentru care sunt atat de actuali an orice timp si vreme.Domnul sa te binecuvante frate Kis!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu adevarata credinta in inima..
    reusesti..
    sa vezi si sa traiesti..
    acest psalm.

    monik

    RăspundețiȘtergere