STANCA
Mă uit cu-ngrijorare când marea-i agitată
Si mă întreb cu spaimă ce-i poate sta în faţă?
Nimic din ce pluteşte si este prins în larg
Doar sus pe stânca tare valurile ei se sparg.
Furtuni ce mişcă ape şi ploile târzi
Talzuri mari şi grele şi mari intemperii,
Nimic din toate-acestea pe om nu înspăimântă
Când cu înţelepciune omul stă sus pe stâncă.
La fel când marea vieţii loveşte cu dureri
când lacrimi joacă-n gene şi mă apas’ poveri,
Eu ştiu că este-o stîncă, valul de ea nu trece
Isus Hristos e Stânca! Furtuna… o sa plece.
Zideşte-ţi astăzi casa pe Stânca cea de veci
Chiar dacă astrăzi doare şi nu prea înţelegi
Căci dacă tu ai casa vieţii sus pe stîncă
Cu Isus vei ajunge sus în cetatea sfântă.
Kis HD- 1996
Abonați-vă la:
Postări (Atom)