vineri, 15 ianuarie 2010

STANCA



Mă uit cu-ngrijorare când marea-i agitată

Si mă întreb cu spaimă ce-i poate sta în faţă?

Nimic din ce pluteşte si este prins în larg

Doar sus pe stânca tare valurile ei se sparg.




Furtuni ce mişcă ape şi ploile târzi

Talzuri mari şi grele şi mari intemperii,

Nimic din toate-acestea pe om nu înspăimântă

Când cu înţelepciune omul stă sus pe stâncă.




La fel când marea vieţii loveşte cu dureri

când lacrimi joacă-n gene şi mă apas’ poveri,

Eu ştiu că este-o stîncă, valul de ea nu trece

Isus Hristos e Stânca! Furtuna… o sa plece.




Zideşte-ţi astăzi casa pe Stânca cea de veci

Chiar dacă astrăzi doare şi nu prea înţelegi

Căci dacă tu ai casa vieţii sus pe stîncă

Cu Isus vei ajunge sus în cetatea sfântă.

Kis HD- 1996