luni, 26 octombrie 2009

Motto:
YOGA- ROBIE SI MOARTE

de Adrian Iosif




"...vor face semne mari şi
minuni, până acolo încât să
înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi".
(Matei 24:24)

În peisajul rătăcirilor contemporane, Yoga este un fenomen care ia amploare. Voi încerca în cele ce urmeaza să scot in relief trăsăturile esenţiale şi ţelurile ascunse ale acestei practici.
1.Origini
Radacinile gândirii yoghine se pierd in negura vremurilor si sunt aproape imposobil de fixat cu exactitate. Prima referire la Yoga o găsim în Upanishade (comentarii religioase indiene), apoximativ prin secolul VII-VI î.Hr., iar prima expunere sistematică a doctrinei a fost făcută de către Patanjali, în studiul intitulat "Yoga-Sutra", apărut prin secolul II î.Hr.
Yoga este o prezenţă nelipsită şi definitorie a universului religios indian.
În Europa, Yoga a penetrat masiv începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, dar mai cu seamă în secolul nostru. Totuşi forme asemănătoare de meditaţie s-au dezvoltat în interiorul sistemelor religioase oficiale (de exemplu, doctrina elaborată de misticul german Meister Eckhart, în secolul al XIV-lea sau, la noi, tehnica aşa-zis "isihastă", apărută în mănăstirile greceşti, începând cu secolul al VI-lea d.Hr. şi repopularizată cu multă ardoare azi în anumite cercuri religioase).

2.Ce este Yoga?
Yoga este un sistem filosofic şi religios, cu implicaţii practice. Yoga nu este numai o tehnică ce cuprinde un ansamblu de exerciţii spirituale; în esenţa sa, ea este o religie. Insist asupra acestui fapt pentru că diferiţi maeştri yoghini încearcă azi să prezinte Yoga drept o nevinovată tehnică meditativă care, spun ei, nu ar avea implicaţii religioase. Este o minciună! Acesta este modul în care Yoga încearcă să se infiltreze în creştinism. Ca un cameleon, ia culoarea mediului religios unde vizează să pătrundă.
Se spune ca Yoga este doar o tehnică ajutătoare şi că ea este compatibilă cu creştinismul. S-a ajuns până acolo încât Domnul Isus Hristos este venerat si considerat ca "yoghinul perfect". (O statuie dintr-un templu indian din orasul Aurangabad Îl înfăţişează pe Domnul Isus într-o postură de meditaţie tipic yoghină).
În concluzie, Yoga nu este o tehnică ce serveşte diferite religii, ci o religie care foloseste mijloace aşa-zis tehnice.

3.Scopul
Yoga propune o cale de eliberare a spiritului prin practicarea unor experienţe psiho-fiziologice şi obţinerea unor stări de conştiinţă modificate. Patanjali defineşte această stare de eliberare drept "realizare a sinelui (Eului)" prin "suprimarea stărilor de conştiinţă normale".
În alte interpretări, starea de eliberare este definită ca fiind aceea de unire (contopire) totală cu Divinitatea. În traducere, cuvântul "yoga" înseamnă atât "unire", "uniune", cât şi "a trage la jug". Este vorba de unirea divino-umană, de stadiul final în care yoghinul devine el însuşi Dumnezeu.
Cunoaştem că în creştinism creaţia este, întotdeauna, privită ca distinctă de Creator. Biblia vorbeşte despre restabilirea comuniunii (părtăşiei) omului cu Dumnezeu, stare în care, totuşi, Dumnezeu şi omul nu se confundă niciodată. În Yoga întâlnim cea mai perfidă formă de idolatrie: omul venerându-se pe sine însuşi.
Prin al doilea sens al cuvintului "yoga" ("a trage la jug"), ni se descoperă caracterul practicii: numai efortul personal al omului îl poate duce la eliberare. Ceea ce face omul este esenţial. El trebuie ca prin propriul efort să devină Dumnezeu.

4.Dumnezeul yoghinilor
Rolul atribuit divinităţii este modest. Divinitatea îl poate ajuta pe yoghin, dar acesta se poate "elibera" şi singur. Asa cum se exprimă Mircea Eliade "avem de-a face mai curând cu un Dumnezeu al yoghinilor". Contează, în primul rând, voinţa şi capacitatea de concentrare a adeptului. Astfel, Dumnezeul descris în tratatul lui Patanjali nu este Creatorul lumii!. Mai mult chiar, Yoga practicată de Buddha şi adepţii săi a fost o Yoga atee.
Ulterior, Yoga a încercat, în functie de mediile religioase, asimilarea divinităţilor locale. Oricum l-ar numi yoghinii, Dumnezeul descris de ei este mai curând un super-yoghin şi nu are nici o asemănare cu Domnul Dumnezeu revelat de Sfintele Scripturi. Cu toate acestea, întotdeauna maeştrii yoghini manifestă pioşenie şi vorbesc cu patos despre Dumnezeu; la scurt timp însă, ei dezvăluie "marele secret": acela că oricare dintre noi poate fi "ca Dumnezeu"! Oare cine a mai dat un îndemn asemănător, cândva, primilor oameni?!

5.Alte caracteristici
În Yoga, nu se insistă asupra noţiunii de păcat. Se vorbeste despre "purificare", se propovăduiesc înalte principii morale, dar nu se oferă o soluţie clară pentru păcatele deja înfăptuite. A vorbi despre iertarea păcatelor este un nonsens în Yoga. Yoghinii consideră că perfecţiunea în domeniul moral poate fi atinsă prin propriile puteri.
Astazi, în tentativa sa de subminare a creştinismului, Yoga s-a debarasat (aparent!) de bagajul filosofico-religios oriental. La noi, au pătruns forme de Yoga simplificate, amestecate cu diverse practici spiritiste, dar "împodobite" la exterior cu simboluri creştine.
De cele mai multe ori, atragerea unui nou adept urmează un scenariu care, în linii mari, parcurge etapele de mai jos:
a)mai întâi, discipolul este încurajat să-şi aprofundeze propria-i religie;
b)treptat, i se explică acestuia cât de mult poate progresa în religia sa dacă va folosi exerciţiile ajutătoare din Yoga;
c)apoi, după primele exerciţii, adeptul este îndrumat spre o deschidere ecumenică, explicându-i-se că toate religiile duc de fapt la mântuire, dar pe căi diferite;
d)avansând în tehnicile de meditaţie, "gustând" primele experienţe ale stărilor modificate de conştiinţă (stări în care subiectul experimentează senzaţii şi percepţii din afara realităţii palpabile), discipolul este instruit să contacteze diferite "spirite evoluate" (care, de cele mai multe ori, poartă numele unor zeităţi hinduse) sau chiar persoane decedate;
e)urmează o fază în care stările modificate ale conştiinţei devin o obişnuinţă. Este momentul în care intervin tulburări vizibile de personalitate, iar comunicarea cu cei din jur este afectată.
Pericolul cel mai grav nu constă numai în posibilitatea unor îmbolnăviri psihice (destul de frecvente în rândul yoghinilor) ci, mai ales, în faptul că oricând practicantul poate fi înlănţuit şi posedat de puteri demonice. El nu a făcut decât să dezlănţuie forţe pe care, în final, nu le mai poate controla.
6.De ce Yoga azi?
Mulţi se întreabă: de ce totuşi atâţia oameni (mai ales tineri), aleg astăzi Yoga? Un răspuns ar fi acela că ritualismul excesiv, prea multele forme, teatralismul religiilor tradiţionale, toate acestea fac ca omul, în dorinţa unei relaţii mai intime, mai personale cu Dumnezeu, să caute altceva. Dar "multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte" (Proverbe 14:12).
Yoga este înfăţişată ca un mijloc de a dobândi eliberarea şi nemurirea. Fiind unul din cei care şi-au irosit câţiva ani pe această cale greşită pot mărturisi că, dimpotrivă, ea înseamnă robie şi, în final, moarte. Şi nici o experienţă ce ţine de Yoga, fie ea oricât de spectaculoasă, nimic nu se poate compara cu susurul blând şi liniştit al părtăşiei cu Domnul Isus Hristos, adevărata Cale ce duce la Viaţă.

luni, 19 octombrie 2009

ISPITA
Autobiografie în cinci capitole scurte

Capitolul I

Mă plimb pe stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
Cad în ea.
Sunt pierdut... Sunt neputincios.
Nu e greşeala mea.
Îmi va trebui mult ca să pot ieşi afară din ea.

Capitolul II

Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
Mă fac că n-o văd.
Cad în ea din nou.
Nu-mi vine să cred că mă aflu iarăşi în acelaşi loc, dar nu e vina mea.
Îmi va trebui încă mult timp ca să ies afară.

Capitolul III

Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
O văd că este acolo.
Cu toate acestea cad în ea... este un obicei deja.
Ochii îmi sunt deschişi.
Ştiu unde mă aflu. Este greşeala mea. Ies afară imediat.

Capitolul IV

Mă plimb pe aceeaşi stradă.
În mijlocul trotuarului este o groapă adâncă.
O ocolesc.

Capitolul V
Mă plimb pe altă stradă.

miercuri, 14 octombrie 2009

Ce s-ar intampla daca…
…Dumnezeu nu si-ar face timp sa ne binecuvinteze astazi deoarece noi nu ne-am facut timp sa-I multumim ieri?
…Dumnezeu s-ar hotara sa nu ne mai conduca maine deoarece noi nu-L urmam pe El azi?
…nu am mai vedea inflorind nici o floare deoarece noi am murmurat atunci cand Dumnezeu a trimis ploaie?
…Dumnezeu ne-ar lua maine Biblia deoarece noi nu am citit-o azi?
…Dumnezeu nu ne-ar mai trimite nici un mesaj deoarece noi nu il ascultam intotdeauna?
…Dumnezeu nu ar mai fi trimis pe Fiul Sau, deoarece noi credem ca putem plati pretul pacatului nostru?
…usa bisericii s-ar inchide deoarece noi am lipsit de atatea ori atunci cand a fost timp de partasie?
…Dumnezeu nu ne-ar mai iubi deoarece noi nu-i iubim pe cei din jurul nostru?
…Dumnezeu nu ne-ar auzi pe noi azi deoarece noi nu L-am ascultat pe El ieri?
…Dumnezeu ar raspunde rugaciunilor noastre asa cum ii raspundem noi Lui atunci cand El ne cheama in lucrarea Sa?
…Dumnezeu ne-ar indeplini nevoile noastre dupa cum suntem noi de dispusi de a trai pentru El?

joi, 8 octombrie 2009

Pentru tot ceea ce am incercat sa fac pana acum,si nu mi-a iesit
pentru tot ce am construit dar s-a ruinat,pentru tot ce am cautat in zadar si nu am gasit,azi am voie mai mult ca oricand sa cred intr-o minune.
AZI ESTE ZIUA MEA!

marți, 6 octombrie 2009

HOROSCOPUL SAPTAMANII!

Friedhelm König




În orice ziar cotidian, revistă sau prospect pe care măcelarul ţi le pune amabil în sacoşă împreună cu cîrnatul şi şunca, peste tot te loveşti de acelaşi lucru: de horoscop. De fapt ce este un „horoscop" şi de ce în zilele noastre se întrebuinţează atît de multă cerneală pentru aşa ceva?

Cuvîntul „horoscop" provine parţial din latină, parţial din greacă şi înseamnă „perspectiva orei" sau „vederea orei". Se cerceta cum era poziţia stelelor, una faţă de cealaltă, în momentul naşterii unui om. De aici se credea că se pot primi lămuriri asupra destinului său. Grecii şi romanii au preluat aceste lucruri obscure de la babilonieni, ai căror preoţi păgîni se ocupau în mod deosebit cu prezicerea viitorului, pe baza studiului corpurilor cereşti -un neologism numit „astrologie", în evul mediu această superstiţie era foarte larg răspîndită, însă, şi aceasta ar trebui să alarmeze cel mai mult, ea a fost în floare nu numai în întunecimea evului mediu, ci astăzi este cu mult mai mult răspîndită. Pare a fi doar o glumă, însă este cruda realitate, în epoca noastră luminată, progresistă, în care dezagregăm atomul şi trimitem în spaţiu nave cosmice, credinţa în horoscop este superstiţia cea mai larg răspîndită.

Cum este posibil acest lucru? Mulţi oameni nu mai cred în Dumnezeu; sau ceea ce este şi mai rău, ei trăiesc aşa ca şi cum n-ar exista Dumnezeu. Ei vor să fie independenţi, să facă sau să lase numai ce le convine lor. De aceea se îndreaptă spre o altă credinţă aproape obligatoriu, şi anume superstiţia. Aceasta este tot o credinţă, chiar dacă ea este îndreptată în sens opus, spre Satana. Cine este superstiţios, cade automat în vraja puterilor întunericului. Iar cine îi întinde Satanei degetul cel mic, aceluia el îi apucă toată mîna. Un astfel de deget mic este horoscopul.

În S.U.A. se cheltuiesc anual aproximativ 800 milioane de dolari pentru astrologie. Acolo există nu mai puţin de 30.000 de astrologi, care prin meseria aceasta îşi fac afacerile lor. În Anglia, potrivit statisticilor, două treimi din adulţi citesc sau răsfoiesc horoscoapele. Dar cum este situaţia în Germania Federală? Un institut de cercetări ale opiniilor a întrebat multe persoane asupra părerilor lor despre astrologie. Rezultatul obţinut: 28 % citesc zilnic horoscopul, 25 % citesc din cînd în cînd, 47 % nu-l citesc. Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din concetăţenii noştri citesc zilnic sau ocazional horoscopul.

Oare este adevărat ce stă scris în horoscop? Dacă horoscoapele din ziarele noastre ar spune adevărul, atunci n-ar exista, conform zodiacului, mai mult de 12 grupuri de oameni dintre care fiecare grupă ar trebui să experimenteze zi de zi aceleaşi lucruri. În afară de aceasta, horoscoapele din diferite ziare şi reviste se contrazic unul pe altul, sau sunt redactate într-un fel lipsit de precizie ca să poată fi interpretate în multe feluri cu multe înţelesuri, ca să se potrivească pentru oricine. De asemenea „regulile de joc" ale astrologiei sunt pe deplin arbitrare şi nu au de-a face cu ştiinţa cîtuşi de puţin. Aşa că nu trebuie să ne mirăm cînd adevăraţii oameni de ştiinţă ai astronomiei sunt adversari hotărîţi ai astrologiei cu totul neştiinţifice, într-o depoziţie a societăţii astronomice se spune: „Ceea ce astăzi se prezintă ca astrologie, cosmobiologie ş.a.m.d., nu este altceva decît un amestec de superstiţie, şarlatanie şi afacerism".

Obiectiv deci, nu se poate da crezare horoscopului. Pentru aceasta însă să credem că poate fi doar o prostie, o glumă nevătămătoare? Nu, în nici un caz, nu. Cine îşi pune încrederea în horoscop se aşează cu aceasta în conflict direct cu Dumnezeu. El ajunge în sfera de extindere a puterii Satanei. După Biblie, superstiţia nu este numai un semn de prostie, credulitate şi lipsă de cunoştinţă, ci o punere la dispoziţia puterilor împotrivitoare lui Dumnezeu. „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori; să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru" (Leviticul 19:31).

Credinţa în horoscop a fost, este şi va fi pînă la sfîrşit o credinţă demonică, drăcească. Urmările acestei credinţe ne înconjoară în tot locul: indiferenţă faţă de Cuvîntul lui Dumnezeu, deprimare, melancolie. Este un drum ce conduce la pierzare, într-o astfel de viaţă se poate zări adesea de aici înspăimîntatorul foc al gheenei. Nu în zadar spune Dumnezeu despre acela care face astfel de lucruri: „Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia..." (Leviticul 20:6). De aceea nu trebuie să credem în horoscop. De aceea nu trebuie nici să-l citim. Ca şi toate lucrurile oculte, magia, ghicitul în cărţi, chiromanţia ş.a.m.d., horoscopul este viclenie perfidă ca o pînză de păianjen. Cine ajunge odată în ochiurile ei, fie chiar şi în glumă, se încurcă tot mai adînc în ele.

Cum poţi ieşi afară din această periculoasă pînză de păianjen? Unde se poate găsi eliberare? Mai întîi trebuie să-ţi dai seama că tu singur nu te poţi elibera. Nici un om nu este suficient de puternic ca să poată birui forţele întunericului din această lume. Singurul care este suficient de puternic, este biruitorul de la Golgota, Isus Cristos. El este Fiul lui Dumnezeu care l-a biruit pe cruce pe Satana. Această biruinţă trebuie s-o iei pentru tine în mod personal, ca un drept al tău. De aceea vino la El cu toate păcatele tale şi constrîngerile ce le ai! Mărturiseşte-I vina ta! El te iartă şi-ţi curăţeşte inima, după care Isus Cristos îţi dă şi putere să începi o viată nouă cu El, spunînd NU păcatului.

Atunci nu mai ai nevoie de horoscop. Talismanul poţi să-l arunci la coşul de gunoi. Coşarul privit în legătură cu norocul tău îţi va deveni indiferent. O pisică neagră ce-ţi va tăia drumul poate să-ţi pară frumoasă sau nu, dar norocul sau nenorocul nu depinde de ea. Vinerea în ziua de 13 a lunii îţi vei vedea de treburile tale tot aşa de voios ca şi în celelalte zile. Cuvintele precum „mult noroc" sau „a ţine pumnul strîns", ce nu vin de la Dumnezeu, nu-ţi vor mai aluneca pe buze, iar tu nu vei mai trebui să baţi de trei ori în masă pentru a-ţi asigura viitorul. Cînd Isus Cristos este Domnul tău, atunci El îţi hotărăşte viitorul. Iar viitorul, orice om vrea să-l asigure. Noi nu lîncezim ca un mormoloc. Noi suntem înzestraţi cu daruri spirituale, putînd să cugetăm asupra noastră retrospectiv, în momentul de faţă şi să privim în viitor. Totuşi, despre viitor nu ştiu nimic; nici măcar ce-mi va aduce clipa următoare. Nimeni nu poate spune acest lucru, nici mie, nici ţie. Însă, dacă Isus Cristos este Domnul tău, atunci te ştii călăuzit de El în toate situaţiile din viaţă ajungînd în împrejurări gata pregătite. Atunci noi, tu şi eu, putem spune cu o încredere neclintită că nu ni se poate întîmpla nimica decît ceea ce El a ales pentru noi şi ceea ce nouă ne este de folos. Astfel, viitorul nostru nu se află în stele, ci în voia lui Dumnezeu plină de har şi de îndurare.

joi, 1 octombrie 2009

CE SE ASCUDE SUB O MASCA?
În articolul următor Ulrich Skambraks vă prezintă originea carnavalului şi primejdiile care se ascund în spatele măştilor de carnaval.

Ce se ascunde în spatele Carnavalului? Astăzi, cercetătorii ştiu foarte bine care este originea «Carnavalului». Ipoteza că originea carnavalului ar fi ritualurile de fertilitate ale popoarelor păgâne este considerată deja depăşită. Etnografi, cum ar fi profesorul Werner Mezger din Freiburg, au demonstrat limpede că «slujbele de nebuni» şi Carnavalul îşi au originea în creştinism. Astfel, în Evul Mediu, în ajun de «Lăsatul secului», oamenii se întâlneau pentru a se distra şi pentru a mânca încă o dată din belşug. A doua zi începea perioada de post. Termenul carnaval provine din proverbul latin «carnivale dicere», care înseamnă «la revedere carne» (se referă la trup). Astfel în secolul al XIII-lea călugării franciscani au început să le prezinte oamenilor piese de carnaval. Purtând măşti de animale şi jucând scene nebuneşti ei încercau să imite lumea, spectatorii fiind astfel avertizaţi de cele şapte păcate principale pe care le învaţă Biserica Romano-Catolică. Carnavalul şi Biserica Romano-Catolică au o legătură foarte strânsă. Acest obicei este practicat în toate ţările catolice. De aceea nu ne miră faptul că episcopul Reinhard Lettmann din Münster ţine în fiecare an o slujbă divină festivă pentru «nebunii carnavalului».

Astăzi însă carnavalul se sărbătoreşte cu totul altfel decât în Evul Mediu. Intenţia franciscanilor de a prezenta păcatul ca pe un lucru foarte rău s-a transformat în ceva total diferit: păcatul este sărbătorit zile la rând în cadrul unor petreceri populare însoţite de deghizări. În aceste «zile de sărbătoare» mulţi «nebuni» fac lucruri urâte, ceea ce duce la creşterea imoralităţii cu urmările corespunzătoare. «Nebunia» a ruinat deja multe căsnicii şi familii. De asemenea, Carnavalul este şi o mare afacere. În Germania tranzacţiile anuale legate de petrecerile de carnaval se ridică la 7,5 milioane euro.

Trebuie să privim şi să analizăm sărbătoarea Carnavalului din perspectivă biblică pentru a înţelege adevărata trăsătură a acestui obicei. Elementele carnavalului sunt stimulate de o energie anticristică. Figura principală a acestuia este nebunul. În Biblie cuvântul nebun» este primul care urmează după cuvântul «Satan» (Luca 12:20; Matei 5:22). În Psalmul 14:1 nebunul spune: «Nu este Dumnezeu!» Diavolul, demonii şi vrăjitoarele nu sunt fără motiv personajele principale ale carnavalului.

«Consiliul celor unsprezece», care este de fapt Comitetul de Conducere al Uniunii Carnavalului are un simbol anticristic: cifra unsprezece reprezintă depăşirea celor zece porunci. Un lucru care caracterizează în mod deosebit carnavalul este tocmai măştile. Dacă privim în istoria măştilor, se evidenţiază în general două tipuri de măşti: feţele de demoni şi cele de fiare. Din cele mai vechi timpuri măştile se purtau nu doar pentru deghizare, ci şi în cadrul diferitelor ritualuri. Măştile îi ajută pe oameni să intre în legătură cu lumea celor cărora li se potriveşte masca. Astfel în «Lexiconul pentru monştri, duhuri şi demoni» este scris: «În prezent, chiar purtarea măştilor în timpul carnavalului este mult mai mult decât o chestiune exterioară ... Deoarece o mască adesea are trăsături demonice, iar demonul întruchipează trăirea din plin a instinctelor sale, masca de carnaval oferă celui deghizat posibilitatea de a lua parte la natura desfrânată a demonilor şi trăirea mult mai intensă a propriilor instincte şi pofte decât în starea normală. "Cetăţeanul cumsecade" din spatele măştii devine un demon al poftei».

Preotul evanghelic Traugott Fränkle a sărbătorit carnavalul ani de zile din plin. Însă Fränkle a renunţat categoric la acest obicei, predându-şi viaţa lui Isus Cristos. El afirmă: «Chiar în acel moment am văzut dintr-o dată în spatele măştii noaptea de post. Aici de fapt nu este vorba despre morală, ci despre Dumnezeu! Noaptea de post nu este o chestiune de bună-cuviinţă, ci de credinţă. Altfel carnavalul de mult nu mai este o problemă de "cuviinţă sau necuviinţă", ci de "servicii divine" idolatre, unde idolii nu sunt sexul sau materialismul, ci diavolul şi stăpânitorii întunericului. În multe locuri s-a depăşit de mult limita ocultismului cu prilejul carnavalului».

Acest articol a fost publicat în revista Topic (Nr.01 /2001). N.L.