miercuri, 17 februarie 2010

PARLAMENTUL EUROPEAN

Relatez citeva stiri recente si mai relevante din Parlamentul European privind valorile.


Raportul Tarabella


Pe 10 februarie PE a adoptat, cu un vot de 412 la 212, Raportul Tarabella privind “Egalitatea Intre Barbati si Femei in Uniunea Europeana.” Raportul prezinta citeva probleme pentru familie si valori. In primul rind, in Paragraful X din Preambul, afirma ca “recunoasterea unei autonomii fizice si sexuale depline a femeilor este o conditie necesara unei politici de sanatate sexuala si reproductiva.” (“… recognition of the full physical and sexual autonomy of women is a precondition for any successful sexual and reproductive health rights policy”). In al doilea rind, Paragraful 38 afirma ca “femeile trebuie sa aibe control asupra drepturilor lor sexuale si reproductive, in special prin acces facilitat la avort si masuri contraceptive” (“women must have control over their sexual and reproductive rights, notably through easy access to contraception and abortion”). In al treilea rind, se afirma ca femeile trebuie sa aibe acces in mod gratuit la consultatii privind avortul, iar barbatii trebuie sa fie sensitivizati in privinta responsabilitatilor proprii care le revin in domeniul reproductiv si sexual. Textul Raportului il aflati aici http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2010-0004&language=EN
Dupa cum e evident, Raportul promoveaza avortul si notiuni radicale, nefiresti si necrestine privind sexualitatea umana. Autonomia sexuala a fiintei umane e definita ca un drept. Este o notiune nu numai extrema si radicala dar mai ales una nefireasca, o norma de conduita anormala si periculoasa. Transforma sexualitatea umana intr-o comoditate. Denota prostitutie, ceva impotriva firii si a cugetului, ceva irational si imoral, infidelitate in casatorie, permisivitate, promiscuitate si iresponsabilitate. Care parinte ar promova “autonomia sexuala” ca principiu de viata si conduita pentru copiii lui?
Constiinta si bunul simt ne indeamna la responsabilitate si cumpatate, iar Parlamentul European la promiscuitate. La o politica negindita si lipsita de intelepciune. Autonomia sexuala este o contravaloare evidenta. O aberatie de la normele naturii si firii. O aberatie de la modul in care Dumnezeu ne-a conceput ca fiinte umane dependente unele fata de altele, mai ales in cel mai intim aspect al vietii noastre, adica sexualitatea. Acest aspect, mai mult ca oricare altul, ne defineste identitatea, si ne asigura o viata intima sanatoasa. Generatiile trecute ne-au invatat, iar noi la rindul nostru invatam pe copiii nostri ca ceia ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta. Autonomia sexuala desparte aceasta uniune pe care Dumnzeu a numit-o desavirsita. Sotul si sotia formeaza un singur trup, pe cind autonomia sexuala submineaza aceasta solidaritatea in familie si casnicie, transformindu-le in relatii de convenienta intre parti asa zise autonome.
Raportul insa denota si un iz totalitar. Nu e de competenta Parlamentului European sa ne reglementeze viata sexuala si intima, mai ales in directii care sunt impotriva firii. Nici sa ne indoctrineze in notiuni corecte din punct de vedere politic, la moda in metropolele depravate ale Europei, concepute si promovate de academicieni si intelectuali carora le lipseste sensul moralitatii, dar care contravin invatarura si practica crestina. Raportul Trarabella reflecta tocmai aceasta cotituta radicala in gindirea intelectuala europeana privind sexualitatea. De aceia trebuia respins.
Remarcam deasemenea ca din punct de vedere al structurilor europene, Raportul violeaza, in privinta avortului si a sexualitatii, principiul subsidiaritatii enuntat in Tratatul de la Lisabona (“the principle of the subsidiary.”) Avortul este o competenta interna a statelor membre, nu una unionala. (Asupra acestui subiect va recomandam comentariul alaturat www.c-fam.org/blog/id.102/blog_detail.asp)

Cum au votat europarlamentarii Romaniei?

Raportul Tarabella a fost votat favorabil de europarlamentarii PNL, PSD, iar din partea PDL doar de Monica Macovei. Majoritatea europarlamentarilor PDL au votat impotriva, printre ei si Elena Basescu. PRM a dat doar un vot, prin d-l Tanasescu, votul lui fiind favorabil Raportului.
Recomandarea Noastra


Cum unii dintre voi deja ati facut-o cu alte ocazii, va rugam din nou sa adresati note de dezaprobare europarlamentarilor romani. In linkul alaturat aflati numele si adresele lor electronice. http://www.europarl.europa.eu/members/expert/searchForm.do?language=EN In plus insa, si cel mai important, va indemnam sa va rugati pentru ei. Au nevoie de schimbarea launtrica si de innoirea mintii pe care doar Dumnezeu le poate da.