SALUT PASTORE! TU NU VEI CITI ACEASTA SCRISOARE NICIODATA!



Buna ziua pastore! Tu nu ma cunosti, eu sunt, unul din cei mai saraci membri din biserica ta… Eu plec inainte ca sa se termine predica ta pentru ca sa nu ramin stingherit in coltul holului cu fratii si surorile fericiti. Plec ca sa nu pling de singuratate vazind zambetele fericite a celor care s-au gasit unul pe altul in acest nor de enoriasi.

Eu nu sunt retras, nici mândru. . . Eu nu mă ascund, eu pur şi simplu nu mă văd sub haina mea neagră şi zdrenţuită. Eu nu miros plăcut, eu ştiu aceasta. Nu am cu ce plăti factura pentru apă… şi apa mi-a fost deconectată.


Eu nu judec pe nimeni, eu chiar nici nu mă gândesc la aceasta… Doar de aş vorbi cu tine pastore. Ţi-aş povesti, cât de scumpe îmi sunt cuvintele pe care tu le spui, despre prietenie, despre frăţietate, despre credincioşia pentru Dumnezeu şi adunare… Şi cât de singur mă simt în adunare… Doar dacă m-aş atinge de tine… Să îţi strâng mâna… Poate tu chiar o să mă mustri pentru tristeţe şi chipul îndurerat… Şi vei spune, bucură-te, este scris… "Şi iară-şi zic bucuraţi-vă…"

Dar tu nu mie îmi zâmbeşti… Şi nu râzi cu mine… Mustri şi ceri socoteală, de altfel, tot nu de la mine…

Recent a fost un picnic/ o agapa… Dar eu nu am putut ajunge la locul întâlnirii… Dar ce aş fi putut eu lua cu mine, la această întâlnire cu oameni sătui?… Doar stomacul meu plat, lipit de spinare şi o dorinţa permanentă de a fi una cu fraţii şi surorile mele… Un duh, o inimă…

Eu înţeleg, pastore, tu ai multe responsabilităţi, o adunare mare de oameni, sufletele care tu le conduci spre vecinicie… La înţelegerea lui Dumnezeu, la înâlnirea înfiorătoare şi cu tremur cu EL!


Am sunat la oficiul/biroul tău, de la un telefon public… Am cerut o întâlnire cu tine, iubit frate pastor…

Dar mi s-a spus că eşti foarte ocupat… Şi mi-au cerut numărul meu de telefon pentru ca să mă sune, şi chiar a scris numele şi prenumele meu… Dar…telefonul meu demult e deconectat… Eu am spus rugator, ca se poate ca eu o să sun din nou, doar spuneţi-mi când…


La celălalt capăt al firului s-a auzit: Nu ştiu… sunaţi…

Încercările mele de-a vorbi cu fraţii sau cu surorile, la fel nu au fost prea reuşite… Eu miros urât… Şi chiar încep să arăt ca un vagabond… Dar nu sunt un vagabond, eu am o adresă!!! Eu mai am un apartament… Deşi mai degrabă poate fi numit, patru pereţi, în sensul direct al cuvântului.




Oh… Isus ştie ce zeciuială mare mi-aş dori să dau… Eu plâng încet în ungherul meu din spatele sălii, când se face chemarea la strângerea de ajutoare si donatii bună voie… Dar întotdeauna în această chemare se vorbeşte şi despre plata zeciuelii, dar eu nu am din ce o da…

O dată am auzit despre văduva săracă care a adus tot ce avea… Şi eu, din toată inima, cu bucurie…Am dat tot ce am avut… Şi… Am plecat acasă pe jos… Apoi m-am îmbolnăvit… În pantofi mi-a intrat apă… Mi s-au udat picioarele şi am răcit… Şi am lipsit două duminici la rând…


Mă simţeam rănit… Singur… Febra nu mă încălzea, dimpotrivă imi impunea să lupt în slăbiciune, de frig…

În accesele mele de tuse mi-am amintit de Pavel… Mă luptam în închisoarea trupului meu…


Când mintea mi s-a întunecat…A venit El, Isus… M-a luat de mână şi tăcea… Mă încălzea cu ochii Lui, ochii plini de dragostea Lui nemărginită şi aşa de neînţeleasă de oameni… El tăcea… Dar de la tăcerea Lui îmi dădea uşurare…Şi eu zburam, am fost eliberat…


Şi-am aşteptat… Am aşteptat ceea ce oamenii de obicei nu aşteaptă… În apartamentul meu rece, gol şi înfundat în tăcere…

Când boala m-a părăsit…. A venit durerea… Mi-am mărturisit păcatul şi m-am pocăit, m-am pocăit de o mie de ori… Căutam în mintea mea… Pentru ce?! De ce?!… Şi nu găseam… Hohoteam de plâns, dar nu tare, încet… Puterile mă părăseau…

Apoi a venit El, Isus… Camera s-a luminat… El s-a apropiat şi a spus în şoaptă…

- “Nu aştepta! Nimeni nu va veni!”

- “Pentru ce?! Doamne! De ce?”

- “Pentru că [doar] Eu te iubesc foarte mult!” Un pic mai mult decât pe toţi ceilalţi… Dar nu te mândri, nu te teme… Şi pocăieşte-te…





Acum dar… iată… Eu mă pocăiesc, pentru că am căutat întâlnirea cu tine pastore. Mă pocăiesc pentru că, uneori privind fraţii şi surorile, am uitat de Tine, scumpule Isus… Mă pocăiesc pentru că am căutat dragoste, mă pocăiesc pentru că nu am dorit singurătatea, mă pocăiesc pentru că m-am temut de sărăcie, mă pocăiesc că am vrut recunoaşterea şi atenţie, atenţia oamenilor… Mă pocăiesc că ....nu am înţeles nici una din predicile tale pastore…”

Ochii mi s-au întunecat… Tusea îmi apăsa pieptul… Totul nu e bine… Ce am omis eu…? Doamne?!

Şi dintr-o dată mi-a fost mai uşor… Tusea a încetat, nu mai simţeam foamea… A venit EL…

- “Tu ai omis un lucru important… tu nu ai observat unul la fel ca tine… el era alături de tine… dar tu nu l-ai văzut…”

Da…da…da… El stătea şi mai departe, decât mine… Eu nu l-am observat… Pe el tot nu îl băgau în seamă… De el toti au uitat… Si El era tot singur… Lacrimile au scos la iveală durerea, ura faţă de mine însumi…

Un strigăt mi-a izbucnit din piept, întrerupt de tuse… Trupul mi s-a cutremurat… A-a-a-aaa… Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă… Unde este el, cine este el? El era ca mine… Dar eu nu l-am văzut… Ceva mi-a stat în cale… Ceva m-a împiedicat să îl văd… Noi puteam fi împreună… Noi aveam să ne înţelegem unul pe altul… Noi puteam să ne rugăm şi să credem împreună… Să învăţăm să avem încredere… Şi iar a venit El, Isus…

- “Tu eşti iertat… Acel, pe care tu nu l-ai observat, Acela, care la fel era singur, acum e cu tine, pentru totdeauna… Şi tu eşti cu EL…”

Iertat… Uşurare… Respiraţia mi-a revenit… Frisoanele m-au lăsat… Ceva… ciudat… Neobişnuit…

Camera a devenit aşa... nereală… Hainele… s-au mutat departe de corp… Mintea mi-a devenit clară… Gândurile au devenit simple şi clare… Nici tristeţe… Nici frustrare… Nici singurătate… Totul în toate… Parte din tot… Şi nimic… Foarte straniu…


Isus a stat în mijlocul camerei… “Ei bine… A venit timpul tău… Hai să mergem.”

Cuvintele Lui sunau ca… Foşnetul frunzelor… Nu… Ca murmurul râului… Nu, nu… Ca vuietul vântului… Nu… Asta e… Asta e viaţa… Cuvintele Lui erau vii… Şi era însuşi viaţa…

Şi atunci mi-ai adus aminte… Acela, al doilea… pe cine au uitat…? …Isus m-a luat de mână…

- “Acela am fost Eu!”




…Ei bine… tu niciodată nu vei citi acest mesaj pastore… şi niciodată nu mă vei mai vedea…pentru că eu o să fiu acolo, altfel… tu nu mă vei recunoaşte… atât de mult aş vrea să îţi spune ţie… cât de neînţeleasă e această dragoste… Dragostea lui Cristos…


Iată eu vin… El mă ţine de mână… şi eu nici acum nu am îţeles, de ce El ne iubeşte atât de mult…


Adio, scump frate, dragă pastore!




Tradus de echipa Ştiri Creştine, Doiniţa Bejenaru

Sursa: Protestant.ru