ACUPUNCTURA,HOMEOPATIA,RADIESTEZIA,BIOENERGIA CRISTALOTERAPIA
ACUPUNCTURA, HOMEOPATIA, RADIESTEZIA, BIOENERGIA, CRISTALOTERAPIA, TEHNICA REIKI DE PUNERE A MÂINILOR, etc. funcţionează în "duhul şi puterea Satanei". Asta atunci când au rezultate. Când nici măcar n-au rezultate, rămân la stadiul de minciuni. Pretinse adevăruri pe care ei le afirma şi câteva principii ale acestor tehnici:
1. Există o "BANCă DE DATE UNIVERSALă", din care orice om se poate servi după bunul plac cu orice informaţie, despre orice, din toate timpurile, doar cu condiţia să treacă în starea de inconştienţă "alfa", adică transă, aşa cum pretind radiesteziştii când pun un diagnostic.
- Dincolo de faptul că este o minciună, aceasta este vrăjitorie curată, credem noi.
2. Afirmă că OMUL ESTE ALCăTUIT DIN MAI MULTE CORPURI (noesic, biosic, fizic) care sunt suprapuse şi paralele, conform antropozofiei lui Rudolf Steiner.
- Acesta este un principiu contrar definiţiei biblice a omului.
3. Se bazează pe paradigma MODELUL ENERGETIC AL OMULUI, DESCRIS DE TAOISM, RELIGIA VECHILOR CHINEZI, care spune că adevărul ultim al lumii noastre este Tao, sau eterna cale a Universului. Toate lucrurile îşi găsesc rădăcina în acest Tao, care este un principiu impersonal, care a creat lumea sau mai bine zis a "manifestat" lumea, şi rezultat al căruia suntem şi noi oamenii. Iar legătura între acest adevăr ultim Tao şi fiinţa umana este realizată printr-o energie Qi sau Chi, care permează corpul nostru prin 12 canale spirituale numite meridiane.
Ideea este că omul este o reflectare a cerului, deci lucrurile de jos sunt o imagine a lucrurilor de sus, conform proverbului: "Cum este sus, aşa este şi jos." În momentul în care fluxul acesta energetic prin organismul nostru se blochează sau suferă o anormalitate, un dezechilibru, în momentul acela şi organismul fizic suferă. Pentru că între corpul energetic şi cel fizic există o strânsă interdependenţă, spun ei. „IAR CE SE REALIZEAZă CU ACEASTă TEHNICă A ACELOR este intervenţia în respectivul loc unde s-a produs dezechilibrul şi redistribuirea energiei.”
O abordare extrem de "anticreştină" aici, este principiul echilibrului energiilor YIN şi YANG care spune că totul trebuie să fie în echilibru, adică OMUL Să COMUNICE ECHILIBRAT ŞI CU BINELE ŞI CU RăUL! ŞI CU DUMNEZEU ŞI CU DIAVOLUL??
Acesta este mecanismul pretins de acupunctură, care se spune că reglează dezechilibrele energetice din trupul uman, dirijând "energiile universului" prin acele ace, care sunt pe post de "antene" de captare a energiilor cosmice, dirijându-le înspre interiorul trupului uman!
4. Principiul de bază al HOMEOPATIEI este "Similia similibus curantur" sau "Cui pe cui se scoate", cu alte cuvinte, aşa cum afirmă homeopaţii "CAUTă IZBăVIREA ÎN TINE ÎNSUŢI". Din nou anticreştin. NOI AVEM NEVOIE DE ALTCINEVA, DIN AFARă, DE CRISTOS!
Este absolut clar că dacă cineva căuta în el însuşi, se prăbuşeşte acolo!! Asta în afară de modul de preparare a remediilor homeopatice (potenţare, dinamizare, etc, încărcarea cu "energii”... iar vorbim despre "energii" şi nu despre Cristos!!)
Ei vorbesc despre Forţa vitală, Forţa vieţii, Energia universală a vieţii, Energia cosmică. Toate acestea sunt minciuni.
De exemplu, un japonez a observat cum se roagă creştinii, punându-şi mâinile peste persoana bolnavă. Atunci el a inventat "Tehnica Reiki" de punere a mâinilor, dar care nu se bazează pe relaţia personală a omului cu Dumnezeu, ci pe puterea bioenergetică din mâinile omului, spune el.
Este bine de precizat - produsele NATURALE sunt NATURALE. Majoritatea oamenilor prefera să bea un ceai de muşeţel în loc de "Furazolidon" de exemplu. Sau alte şi alte plante binecuvântate, lăsate de Dumnezeu pentru oameni.
Însă treapta următoare - NATURISMUL - face deja apropierea de NEW AGE, la fel ca ACUPUNCTURA, HOMEOPATIA, RADIESTEZIA, BIOENERGIA, CRISTALOTERAPIA, etc.
Este remarcabilă afirmaţia unui medic psihiatru care a observat că de multe ori un pacient diagnosticat cu ulcer sau tulburări cardiace sau alte afecţiuni, de fapt suferă în interior, psihic. Se luptă cu o depresie severă, sau cu mânie, resentimente, ură, etc. În aceste cazuri, eficacitatea rugăciunii şi a asistenţei sufleteşti este de neînlocuit.
DAR!! Spiritualitatea creştină, adică închinarea înaintea Tatălui, în Numele Fiului Său Isus Cristos, prin puterea Duhului Sfânt, este cu TOTUL ŞI CU TOTUL ALTCEVA DECÂT SPIRITUALITATEA NEW AGE. Spiritualitate NEW AGE încearcă să-l pună pe om în legătură cu puteri oculte şi demonice.
Pe de altă parte, există creştini care practică aceste tehnici, având senzaţia că nu se implică cu nimic în partea spirituala a lucrurilor.
Iosif Ţon afirma: "Nu poţi zice: "O practic numai până aici şi după aceea eu nu mă duc mai departe" pentru că chiar dacă eu zic: "Preiau numai tehnica" - tehnica aceea este produsul unui sistem de spirite rele. Tehnica aceea nu poate fi neutră. Tehnica aceea a fost concepută de acei gânditori şi practicieni, cărora acele duhuri le-au inspirat aceste tehnici."
Tehnica în sine mă leagă de spiritele care au inventat-o şi care au introdus-o. Aşa ca mare atenţie pentru cei care cred că pot să preia tehnicile, dar să nu se implice cu spiritele care au inventat acele tehnici."
Romulus Campan spune: "Din păcate am auzit până şi creştini implicându-se în aşa ceva. Atunci când începem să GăSIM ALTERNATIVE DUMNEZEULUI ADEVăRAT ŞI VIU, atunci am căzut în cea mai mare minciună pe care Satan este foarte bucuros ca noi o luăm de bună."
Desigur că avem nevoie în continuare de medicină şi de medici, dar când unii dintre aceştia încearcă în mod
perfid să ne inoculeze puteri ale întunericului, suntem datori să cercetam lucrurile şi să ne oprim.
Scopul documentarului nu a fost o "vânătoare de vrăjitoare", ci dorinţa de etică, chiar şi în medicină. În ce sens? Dacă merg la Farmacie şi vreau să cumpăr Algocalmin, am pretenţia să NU mi se dea otravă în ambalaj de Algocalmin. Cam aşa procedează medicii şi terapeuţii care folosesc Medicina Alternativă. Pretind că nu ştiu ce este şi cum funcţionează, dar ţi-l vând pe Satana - culmea - pe banii tăi!! - îmbrăcat într-un ambalaj pe care scrie "dumnezeu". Dar este vorba despre... dumnezeul veacului acestuia, care le-a orbit ochii...
Este dezastruos să absolutizam experienţa, chiar şi atunci când dă rezultate. Este dezastruos să căutam principii creştine chiar şi pe baza experienţelor "de mii de ani" a medicinii chineze, de exemplu.
Ideea "Dacă mă vindeca, are dreptate!" este falsă! Şi vrăjitorii Egiptului au putut imita primele câteva minuni făcute de Moise. Dar ei tot VRăJITORI au rămas. Credem ca este înţelept să "cercetăm toate lucrurile" şi să luam ce este bun.
V-am prezentat un rezumat al Documentarului despre Medicină Alternativă, realizat de Ioan Ciobotă şi difuzat iniţial de Radio Vocea Evangheliei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.”
RăspundețiȘtergereSă nu vă duceţi la ceice cheamă*; duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
(VRACI, vraci, s.m. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĩ. )
-am extras 2 citate biblice cu 2 porunci date de Domnul Dumnezeu
-avem explicatia conform DEX a limbii romane a cuvantului vrajitor=doctor,tamaduitor
-suntem toti oameni inzestrati cu ,capacitate intelectuala pentru a discerne in caz de boala cui ne adresam pentru vindecarea trupului,sunt limite biblice in a apela la medici pentru trup-cat priveste sufletul si duhul omului este categoric interzis prin poruncile Domnului Dumnezeu a apela la asa zisi paramedici,psihologi psihiatri,sau orice alt nume ar avea acesti vrajitori -
fie calauzirea divina peste noi astfel incat sa cinstim numele Creatorului nostru-
"Credem ca este înţelept să "cercetăm toate lucrurile" şi să luam ce este bun." Amin.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa te binecuvanteze !
sant de acord cu mmary...o zi minunata sau seara..hi-hi..
RăspundețiȘtergereCredem ca este înţelept să "cercetăm toate lucrurile" şi să luam ce este bun.
RăspundețiȘtergerePot merge ceva mai departe si pot spune ca: Nu tot ce este frumos ambalat este benefic.Pentru mine tot ce vine in contradictie cu Biblia "nu este bun", desi pe moment pare bun.Si mai stiu ca ori ma vindeca puterea lui Dumnezeu, ori o alta putere...A cui este daca nu-i a LUI DUMNEZEU?
RăspundețiȘtergereIn univers exista binele si raul fara alta alternativa.
Dumnezeu sa binecuvanteze Romanaia cu puterea LUI.
nici daca rumegam o luna nu puteam sa exprim adevarul absolut comunicat de doamna Elena.felicitari draga Kis pentru articol...o seara frumoasa ca tine
RăspundețiȘtergere