TOLERANTA VERSUS INTOLERANTA
Rusine pentru mass-media manelizata din Romania !
Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani.
Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi.
Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea
tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur.
Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din
aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune
care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de
"Tzigania" sau tara tiganilor europeni.
Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti
care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci
fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic
sa apere pozitia romanilor in lume [ in Elvetia ciorile de romani sunt
striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala
a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite ], ci discutam despre faptul
ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai
ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma,
insa promoveaza o Romanie manelista.
Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care,
pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, mi-a transmis
aceste lucruri :
"Dragul meu,
Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de
acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara
mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei
natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine,
lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.
Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur
ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care
sunteti supusi in Elvetia.
Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca
nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de
escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.
Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca,
au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns
ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu
spun nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate
elucida doar traind in tara voastra.
Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii
centrate pe imaginea tiganilor.
De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori
istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale
carora voi le spuneti manelisti.
Fetita mea, invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei,
discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan.
In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de
afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor,
astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei ; adica, cultura
voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred
ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un
intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care
este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum
imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa
fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni."
Sinuosul drum al lebedei din Austria catre gratarele faraoancelor si
magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana
dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al
manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul
carutei.
Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au
avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII
[ nu rromii ] au fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv,
decat sa isi exercite dreptul la vot.
Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am
discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.
Domnul X, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea
romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este
plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta
pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla
in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise
infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ] si
asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele
avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era
ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si
sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani,
dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.
Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori
straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa.
Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900
sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este
extrem de redusa.
Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza
carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt
oameni de o inalta probitate profesionala si morala :
manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste
tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor
atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca
romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii.
Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi
spunea : " Am invatat la Oxford, predau de peste 20 de ani, insa nu am
crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu
cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa
romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane
decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai
declaram ca suntem romani ! Inainte de '89 eram priviti cu simpatie aici,
noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am
ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.
Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de
succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai
daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las
manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai
consider roman.
Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!"
Dati mai departe !
Asa poate ajunge si la un ilustru oficial, care sa ne apere CA DOAR DE
ACEEA II PLATIM NU ??????????????
joi, 18 februarie 2010
miercuri, 17 februarie 2010
PARLAMENTUL EUROPEAN
Relatez citeva stiri recente si mai relevante din Parlamentul European privind valorile.
Raportul Tarabella
Pe 10 februarie PE a adoptat, cu un vot de 412 la 212, Raportul Tarabella privind “Egalitatea Intre Barbati si Femei in Uniunea Europeana.” Raportul prezinta citeva probleme pentru familie si valori. In primul rind, in Paragraful X din Preambul, afirma ca “recunoasterea unei autonomii fizice si sexuale depline a femeilor este o conditie necesara unei politici de sanatate sexuala si reproductiva.” (“… recognition of the full physical and sexual autonomy of women is a precondition for any successful sexual and reproductive health rights policy”). In al doilea rind, Paragraful 38 afirma ca “femeile trebuie sa aibe control asupra drepturilor lor sexuale si reproductive, in special prin acces facilitat la avort si masuri contraceptive” (“women must have control over their sexual and reproductive rights, notably through easy access to contraception and abortion”). In al treilea rind, se afirma ca femeile trebuie sa aibe acces in mod gratuit la consultatii privind avortul, iar barbatii trebuie sa fie sensitivizati in privinta responsabilitatilor proprii care le revin in domeniul reproductiv si sexual. Textul Raportului il aflati aici http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2010-0004&language=EN
Dupa cum e evident, Raportul promoveaza avortul si notiuni radicale, nefiresti si necrestine privind sexualitatea umana. Autonomia sexuala a fiintei umane e definita ca un drept. Este o notiune nu numai extrema si radicala dar mai ales una nefireasca, o norma de conduita anormala si periculoasa. Transforma sexualitatea umana intr-o comoditate. Denota prostitutie, ceva impotriva firii si a cugetului, ceva irational si imoral, infidelitate in casatorie, permisivitate, promiscuitate si iresponsabilitate. Care parinte ar promova “autonomia sexuala” ca principiu de viata si conduita pentru copiii lui?
Constiinta si bunul simt ne indeamna la responsabilitate si cumpatate, iar Parlamentul European la promiscuitate. La o politica negindita si lipsita de intelepciune. Autonomia sexuala este o contravaloare evidenta. O aberatie de la normele naturii si firii. O aberatie de la modul in care Dumnezeu ne-a conceput ca fiinte umane dependente unele fata de altele, mai ales in cel mai intim aspect al vietii noastre, adica sexualitatea. Acest aspect, mai mult ca oricare altul, ne defineste identitatea, si ne asigura o viata intima sanatoasa. Generatiile trecute ne-au invatat, iar noi la rindul nostru invatam pe copiii nostri ca ceia ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta. Autonomia sexuala desparte aceasta uniune pe care Dumnzeu a numit-o desavirsita. Sotul si sotia formeaza un singur trup, pe cind autonomia sexuala submineaza aceasta solidaritatea in familie si casnicie, transformindu-le in relatii de convenienta intre parti asa zise autonome.
Raportul insa denota si un iz totalitar. Nu e de competenta Parlamentului European sa ne reglementeze viata sexuala si intima, mai ales in directii care sunt impotriva firii. Nici sa ne indoctrineze in notiuni corecte din punct de vedere politic, la moda in metropolele depravate ale Europei, concepute si promovate de academicieni si intelectuali carora le lipseste sensul moralitatii, dar care contravin invatarura si practica crestina. Raportul Trarabella reflecta tocmai aceasta cotituta radicala in gindirea intelectuala europeana privind sexualitatea. De aceia trebuia respins.
Remarcam deasemenea ca din punct de vedere al structurilor europene, Raportul violeaza, in privinta avortului si a sexualitatii, principiul subsidiaritatii enuntat in Tratatul de la Lisabona (“the principle of the subsidiary.”) Avortul este o competenta interna a statelor membre, nu una unionala. (Asupra acestui subiect va recomandam comentariul alaturat www.c-fam.org/blog/id.102/blog_detail.asp)
Cum au votat europarlamentarii Romaniei?
Raportul Tarabella a fost votat favorabil de europarlamentarii PNL, PSD, iar din partea PDL doar de Monica Macovei. Majoritatea europarlamentarilor PDL au votat impotriva, printre ei si Elena Basescu. PRM a dat doar un vot, prin d-l Tanasescu, votul lui fiind favorabil Raportului.
Recomandarea Noastra
Cum unii dintre voi deja ati facut-o cu alte ocazii, va rugam din nou sa adresati note de dezaprobare europarlamentarilor romani. In linkul alaturat aflati numele si adresele lor electronice. http://www.europarl.europa.eu/members/expert/searchForm.do?language=EN In plus insa, si cel mai important, va indemnam sa va rugati pentru ei. Au nevoie de schimbarea launtrica si de innoirea mintii pe care doar Dumnezeu le poate da.
Relatez citeva stiri recente si mai relevante din Parlamentul European privind valorile.
Raportul Tarabella
Pe 10 februarie PE a adoptat, cu un vot de 412 la 212, Raportul Tarabella privind “Egalitatea Intre Barbati si Femei in Uniunea Europeana.” Raportul prezinta citeva probleme pentru familie si valori. In primul rind, in Paragraful X din Preambul, afirma ca “recunoasterea unei autonomii fizice si sexuale depline a femeilor este o conditie necesara unei politici de sanatate sexuala si reproductiva.” (“… recognition of the full physical and sexual autonomy of women is a precondition for any successful sexual and reproductive health rights policy”). In al doilea rind, Paragraful 38 afirma ca “femeile trebuie sa aibe control asupra drepturilor lor sexuale si reproductive, in special prin acces facilitat la avort si masuri contraceptive” (“women must have control over their sexual and reproductive rights, notably through easy access to contraception and abortion”). In al treilea rind, se afirma ca femeile trebuie sa aibe acces in mod gratuit la consultatii privind avortul, iar barbatii trebuie sa fie sensitivizati in privinta responsabilitatilor proprii care le revin in domeniul reproductiv si sexual. Textul Raportului il aflati aici http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2010-0004&language=EN
Dupa cum e evident, Raportul promoveaza avortul si notiuni radicale, nefiresti si necrestine privind sexualitatea umana. Autonomia sexuala a fiintei umane e definita ca un drept. Este o notiune nu numai extrema si radicala dar mai ales una nefireasca, o norma de conduita anormala si periculoasa. Transforma sexualitatea umana intr-o comoditate. Denota prostitutie, ceva impotriva firii si a cugetului, ceva irational si imoral, infidelitate in casatorie, permisivitate, promiscuitate si iresponsabilitate. Care parinte ar promova “autonomia sexuala” ca principiu de viata si conduita pentru copiii lui?
Constiinta si bunul simt ne indeamna la responsabilitate si cumpatate, iar Parlamentul European la promiscuitate. La o politica negindita si lipsita de intelepciune. Autonomia sexuala este o contravaloare evidenta. O aberatie de la normele naturii si firii. O aberatie de la modul in care Dumnezeu ne-a conceput ca fiinte umane dependente unele fata de altele, mai ales in cel mai intim aspect al vietii noastre, adica sexualitatea. Acest aspect, mai mult ca oricare altul, ne defineste identitatea, si ne asigura o viata intima sanatoasa. Generatiile trecute ne-au invatat, iar noi la rindul nostru invatam pe copiii nostri ca ceia ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta. Autonomia sexuala desparte aceasta uniune pe care Dumnzeu a numit-o desavirsita. Sotul si sotia formeaza un singur trup, pe cind autonomia sexuala submineaza aceasta solidaritatea in familie si casnicie, transformindu-le in relatii de convenienta intre parti asa zise autonome.
Raportul insa denota si un iz totalitar. Nu e de competenta Parlamentului European sa ne reglementeze viata sexuala si intima, mai ales in directii care sunt impotriva firii. Nici sa ne indoctrineze in notiuni corecte din punct de vedere politic, la moda in metropolele depravate ale Europei, concepute si promovate de academicieni si intelectuali carora le lipseste sensul moralitatii, dar care contravin invatarura si practica crestina. Raportul Trarabella reflecta tocmai aceasta cotituta radicala in gindirea intelectuala europeana privind sexualitatea. De aceia trebuia respins.
Remarcam deasemenea ca din punct de vedere al structurilor europene, Raportul violeaza, in privinta avortului si a sexualitatii, principiul subsidiaritatii enuntat in Tratatul de la Lisabona (“the principle of the subsidiary.”) Avortul este o competenta interna a statelor membre, nu una unionala. (Asupra acestui subiect va recomandam comentariul alaturat www.c-fam.org/blog/id.102/blog_detail.asp)
Cum au votat europarlamentarii Romaniei?
Raportul Tarabella a fost votat favorabil de europarlamentarii PNL, PSD, iar din partea PDL doar de Monica Macovei. Majoritatea europarlamentarilor PDL au votat impotriva, printre ei si Elena Basescu. PRM a dat doar un vot, prin d-l Tanasescu, votul lui fiind favorabil Raportului.
Recomandarea Noastra
Cum unii dintre voi deja ati facut-o cu alte ocazii, va rugam din nou sa adresati note de dezaprobare europarlamentarilor romani. In linkul alaturat aflati numele si adresele lor electronice. http://www.europarl.europa.eu/members/expert/searchForm.do?language=EN In plus insa, si cel mai important, va indemnam sa va rugati pentru ei. Au nevoie de schimbarea launtrica si de innoirea mintii pe care doar Dumnezeu le poate da.
luni, 15 februarie 2010
SALUT PASTORE! TU NU VEI CITI ACEASTA SCRISOARE NICIODATA!
Buna ziua pastore! Tu nu ma cunosti, eu sunt, unul din cei mai saraci membri din biserica ta… Eu plec inainte ca sa se termine predica ta pentru ca sa nu ramin stingherit in coltul holului cu fratii si surorile fericiti. Plec ca sa nu pling de singuratate vazind zambetele fericite a celor care s-au gasit unul pe altul in acest nor de enoriasi.
Eu nu sunt retras, nici mândru. . . Eu nu mă ascund, eu pur şi simplu nu mă văd sub haina mea neagră şi zdrenţuită. Eu nu miros plăcut, eu ştiu aceasta. Nu am cu ce plăti factura pentru apă… şi apa mi-a fost deconectată.
Eu nu judec pe nimeni, eu chiar nici nu mă gândesc la aceasta… Doar de aş vorbi cu tine pastore. Ţi-aş povesti, cât de scumpe îmi sunt cuvintele pe care tu le spui, despre prietenie, despre frăţietate, despre credincioşia pentru Dumnezeu şi adunare… Şi cât de singur mă simt în adunare… Doar dacă m-aş atinge de tine… Să îţi strâng mâna… Poate tu chiar o să mă mustri pentru tristeţe şi chipul îndurerat… Şi vei spune, bucură-te, este scris… "Şi iară-şi zic bucuraţi-vă…"
Dar tu nu mie îmi zâmbeşti… Şi nu râzi cu mine… Mustri şi ceri socoteală, de altfel, tot nu de la mine…
Recent a fost un picnic/ o agapa… Dar eu nu am putut ajunge la locul întâlnirii… Dar ce aş fi putut eu lua cu mine, la această întâlnire cu oameni sătui?… Doar stomacul meu plat, lipit de spinare şi o dorinţa permanentă de a fi una cu fraţii şi surorile mele… Un duh, o inimă…
Eu înţeleg, pastore, tu ai multe responsabilităţi, o adunare mare de oameni, sufletele care tu le conduci spre vecinicie… La înţelegerea lui Dumnezeu, la înâlnirea înfiorătoare şi cu tremur cu EL!
Am sunat la oficiul/biroul tău, de la un telefon public… Am cerut o întâlnire cu tine, iubit frate pastor…
Dar mi s-a spus că eşti foarte ocupat… Şi mi-au cerut numărul meu de telefon pentru ca să mă sune, şi chiar a scris numele şi prenumele meu… Dar…telefonul meu demult e deconectat… Eu am spus rugator, ca se poate ca eu o să sun din nou, doar spuneţi-mi când…
La celălalt capăt al firului s-a auzit: Nu ştiu… sunaţi…
Încercările mele de-a vorbi cu fraţii sau cu surorile, la fel nu au fost prea reuşite… Eu miros urât… Şi chiar încep să arăt ca un vagabond… Dar nu sunt un vagabond, eu am o adresă!!! Eu mai am un apartament… Deşi mai degrabă poate fi numit, patru pereţi, în sensul direct al cuvântului.
Oh… Isus ştie ce zeciuială mare mi-aş dori să dau… Eu plâng încet în ungherul meu din spatele sălii, când se face chemarea la strângerea de ajutoare si donatii bună voie… Dar întotdeauna în această chemare se vorbeşte şi despre plata zeciuelii, dar eu nu am din ce o da…
O dată am auzit despre văduva săracă care a adus tot ce avea… Şi eu, din toată inima, cu bucurie…Am dat tot ce am avut… Şi… Am plecat acasă pe jos… Apoi m-am îmbolnăvit… În pantofi mi-a intrat apă… Mi s-au udat picioarele şi am răcit… Şi am lipsit două duminici la rând…
Mă simţeam rănit… Singur… Febra nu mă încălzea, dimpotrivă imi impunea să lupt în slăbiciune, de frig…
În accesele mele de tuse mi-am amintit de Pavel… Mă luptam în închisoarea trupului meu…
Când mintea mi s-a întunecat…A venit El, Isus… M-a luat de mână şi tăcea… Mă încălzea cu ochii Lui, ochii plini de dragostea Lui nemărginită şi aşa de neînţeleasă de oameni… El tăcea… Dar de la tăcerea Lui îmi dădea uşurare…Şi eu zburam, am fost eliberat…
Şi-am aşteptat… Am aşteptat ceea ce oamenii de obicei nu aşteaptă… În apartamentul meu rece, gol şi înfundat în tăcere…
Când boala m-a părăsit…. A venit durerea… Mi-am mărturisit păcatul şi m-am pocăit, m-am pocăit de o mie de ori… Căutam în mintea mea… Pentru ce?! De ce?!… Şi nu găseam… Hohoteam de plâns, dar nu tare, încet… Puterile mă părăseau…
Apoi a venit El, Isus… Camera s-a luminat… El s-a apropiat şi a spus în şoaptă…
- “Nu aştepta! Nimeni nu va veni!”
- “Pentru ce?! Doamne! De ce?”
- “Pentru că [doar] Eu te iubesc foarte mult!” Un pic mai mult decât pe toţi ceilalţi… Dar nu te mândri, nu te teme… Şi pocăieşte-te…
Acum dar… iată… Eu mă pocăiesc, pentru că am căutat întâlnirea cu tine pastore. Mă pocăiesc pentru că, uneori privind fraţii şi surorile, am uitat de Tine, scumpule Isus… Mă pocăiesc pentru că am căutat dragoste, mă pocăiesc pentru că nu am dorit singurătatea, mă pocăiesc pentru că m-am temut de sărăcie, mă pocăiesc că am vrut recunoaşterea şi atenţie, atenţia oamenilor… Mă pocăiesc că ....nu am înţeles nici una din predicile tale pastore…”
Ochii mi s-au întunecat… Tusea îmi apăsa pieptul… Totul nu e bine… Ce am omis eu…? Doamne?!
Şi dintr-o dată mi-a fost mai uşor… Tusea a încetat, nu mai simţeam foamea… A venit EL…
- “Tu ai omis un lucru important… tu nu ai observat unul la fel ca tine… el era alături de tine… dar tu nu l-ai văzut…”
Da…da…da… El stătea şi mai departe, decât mine… Eu nu l-am observat… Pe el tot nu îl băgau în seamă… De el toti au uitat… Si El era tot singur… Lacrimile au scos la iveală durerea, ura faţă de mine însumi…
Un strigăt mi-a izbucnit din piept, întrerupt de tuse… Trupul mi s-a cutremurat… A-a-a-aaa… Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă… Unde este el, cine este el? El era ca mine… Dar eu nu l-am văzut… Ceva mi-a stat în cale… Ceva m-a împiedicat să îl văd… Noi puteam fi împreună… Noi aveam să ne înţelegem unul pe altul… Noi puteam să ne rugăm şi să credem împreună… Să învăţăm să avem încredere… Şi iar a venit El, Isus…
- “Tu eşti iertat… Acel, pe care tu nu l-ai observat, Acela, care la fel era singur, acum e cu tine, pentru totdeauna… Şi tu eşti cu EL…”
Iertat… Uşurare… Respiraţia mi-a revenit… Frisoanele m-au lăsat… Ceva… ciudat… Neobişnuit…
Camera a devenit aşa... nereală… Hainele… s-au mutat departe de corp… Mintea mi-a devenit clară… Gândurile au devenit simple şi clare… Nici tristeţe… Nici frustrare… Nici singurătate… Totul în toate… Parte din tot… Şi nimic… Foarte straniu…
Isus a stat în mijlocul camerei… “Ei bine… A venit timpul tău… Hai să mergem.”
Cuvintele Lui sunau ca… Foşnetul frunzelor… Nu… Ca murmurul râului… Nu, nu… Ca vuietul vântului… Nu… Asta e… Asta e viaţa… Cuvintele Lui erau vii… Şi era însuşi viaţa…
Şi atunci mi-ai adus aminte… Acela, al doilea… pe cine au uitat…? …Isus m-a luat de mână…
- “Acela am fost Eu!”
…Ei bine… tu niciodată nu vei citi acest mesaj pastore… şi niciodată nu mă vei mai vedea…pentru că eu o să fiu acolo, altfel… tu nu mă vei recunoaşte… atât de mult aş vrea să îţi spune ţie… cât de neînţeleasă e această dragoste… Dragostea lui Cristos…
Iată eu vin… El mă ţine de mână… şi eu nici acum nu am îţeles, de ce El ne iubeşte atât de mult…
Adio, scump frate, dragă pastore!
Tradus de echipa Ştiri Creştine, Doiniţa Bejenaru
Sursa: Protestant.ru
Buna ziua pastore! Tu nu ma cunosti, eu sunt, unul din cei mai saraci membri din biserica ta… Eu plec inainte ca sa se termine predica ta pentru ca sa nu ramin stingherit in coltul holului cu fratii si surorile fericiti. Plec ca sa nu pling de singuratate vazind zambetele fericite a celor care s-au gasit unul pe altul in acest nor de enoriasi.
Eu nu sunt retras, nici mândru. . . Eu nu mă ascund, eu pur şi simplu nu mă văd sub haina mea neagră şi zdrenţuită. Eu nu miros plăcut, eu ştiu aceasta. Nu am cu ce plăti factura pentru apă… şi apa mi-a fost deconectată.
Eu nu judec pe nimeni, eu chiar nici nu mă gândesc la aceasta… Doar de aş vorbi cu tine pastore. Ţi-aş povesti, cât de scumpe îmi sunt cuvintele pe care tu le spui, despre prietenie, despre frăţietate, despre credincioşia pentru Dumnezeu şi adunare… Şi cât de singur mă simt în adunare… Doar dacă m-aş atinge de tine… Să îţi strâng mâna… Poate tu chiar o să mă mustri pentru tristeţe şi chipul îndurerat… Şi vei spune, bucură-te, este scris… "Şi iară-şi zic bucuraţi-vă…"
Dar tu nu mie îmi zâmbeşti… Şi nu râzi cu mine… Mustri şi ceri socoteală, de altfel, tot nu de la mine…
Recent a fost un picnic/ o agapa… Dar eu nu am putut ajunge la locul întâlnirii… Dar ce aş fi putut eu lua cu mine, la această întâlnire cu oameni sătui?… Doar stomacul meu plat, lipit de spinare şi o dorinţa permanentă de a fi una cu fraţii şi surorile mele… Un duh, o inimă…
Eu înţeleg, pastore, tu ai multe responsabilităţi, o adunare mare de oameni, sufletele care tu le conduci spre vecinicie… La înţelegerea lui Dumnezeu, la înâlnirea înfiorătoare şi cu tremur cu EL!
Am sunat la oficiul/biroul tău, de la un telefon public… Am cerut o întâlnire cu tine, iubit frate pastor…
Dar mi s-a spus că eşti foarte ocupat… Şi mi-au cerut numărul meu de telefon pentru ca să mă sune, şi chiar a scris numele şi prenumele meu… Dar…telefonul meu demult e deconectat… Eu am spus rugator, ca se poate ca eu o să sun din nou, doar spuneţi-mi când…
La celălalt capăt al firului s-a auzit: Nu ştiu… sunaţi…
Încercările mele de-a vorbi cu fraţii sau cu surorile, la fel nu au fost prea reuşite… Eu miros urât… Şi chiar încep să arăt ca un vagabond… Dar nu sunt un vagabond, eu am o adresă!!! Eu mai am un apartament… Deşi mai degrabă poate fi numit, patru pereţi, în sensul direct al cuvântului.
Oh… Isus ştie ce zeciuială mare mi-aş dori să dau… Eu plâng încet în ungherul meu din spatele sălii, când se face chemarea la strângerea de ajutoare si donatii bună voie… Dar întotdeauna în această chemare se vorbeşte şi despre plata zeciuelii, dar eu nu am din ce o da…
O dată am auzit despre văduva săracă care a adus tot ce avea… Şi eu, din toată inima, cu bucurie…Am dat tot ce am avut… Şi… Am plecat acasă pe jos… Apoi m-am îmbolnăvit… În pantofi mi-a intrat apă… Mi s-au udat picioarele şi am răcit… Şi am lipsit două duminici la rând…
Mă simţeam rănit… Singur… Febra nu mă încălzea, dimpotrivă imi impunea să lupt în slăbiciune, de frig…
În accesele mele de tuse mi-am amintit de Pavel… Mă luptam în închisoarea trupului meu…
Când mintea mi s-a întunecat…A venit El, Isus… M-a luat de mână şi tăcea… Mă încălzea cu ochii Lui, ochii plini de dragostea Lui nemărginită şi aşa de neînţeleasă de oameni… El tăcea… Dar de la tăcerea Lui îmi dădea uşurare…Şi eu zburam, am fost eliberat…
Şi-am aşteptat… Am aşteptat ceea ce oamenii de obicei nu aşteaptă… În apartamentul meu rece, gol şi înfundat în tăcere…
Când boala m-a părăsit…. A venit durerea… Mi-am mărturisit păcatul şi m-am pocăit, m-am pocăit de o mie de ori… Căutam în mintea mea… Pentru ce?! De ce?!… Şi nu găseam… Hohoteam de plâns, dar nu tare, încet… Puterile mă părăseau…
Apoi a venit El, Isus… Camera s-a luminat… El s-a apropiat şi a spus în şoaptă…
- “Nu aştepta! Nimeni nu va veni!”
- “Pentru ce?! Doamne! De ce?”
- “Pentru că [doar] Eu te iubesc foarte mult!” Un pic mai mult decât pe toţi ceilalţi… Dar nu te mândri, nu te teme… Şi pocăieşte-te…
Acum dar… iată… Eu mă pocăiesc, pentru că am căutat întâlnirea cu tine pastore. Mă pocăiesc pentru că, uneori privind fraţii şi surorile, am uitat de Tine, scumpule Isus… Mă pocăiesc pentru că am căutat dragoste, mă pocăiesc pentru că nu am dorit singurătatea, mă pocăiesc pentru că m-am temut de sărăcie, mă pocăiesc că am vrut recunoaşterea şi atenţie, atenţia oamenilor… Mă pocăiesc că ....nu am înţeles nici una din predicile tale pastore…”
Ochii mi s-au întunecat… Tusea îmi apăsa pieptul… Totul nu e bine… Ce am omis eu…? Doamne?!
Şi dintr-o dată mi-a fost mai uşor… Tusea a încetat, nu mai simţeam foamea… A venit EL…
- “Tu ai omis un lucru important… tu nu ai observat unul la fel ca tine… el era alături de tine… dar tu nu l-ai văzut…”
Da…da…da… El stătea şi mai departe, decât mine… Eu nu l-am observat… Pe el tot nu îl băgau în seamă… De el toti au uitat… Si El era tot singur… Lacrimile au scos la iveală durerea, ura faţă de mine însumi…
Un strigăt mi-a izbucnit din piept, întrerupt de tuse… Trupul mi s-a cutremurat… A-a-a-aaa… Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă… Unde este el, cine este el? El era ca mine… Dar eu nu l-am văzut… Ceva mi-a stat în cale… Ceva m-a împiedicat să îl văd… Noi puteam fi împreună… Noi aveam să ne înţelegem unul pe altul… Noi puteam să ne rugăm şi să credem împreună… Să învăţăm să avem încredere… Şi iar a venit El, Isus…
- “Tu eşti iertat… Acel, pe care tu nu l-ai observat, Acela, care la fel era singur, acum e cu tine, pentru totdeauna… Şi tu eşti cu EL…”
Iertat… Uşurare… Respiraţia mi-a revenit… Frisoanele m-au lăsat… Ceva… ciudat… Neobişnuit…
Camera a devenit aşa... nereală… Hainele… s-au mutat departe de corp… Mintea mi-a devenit clară… Gândurile au devenit simple şi clare… Nici tristeţe… Nici frustrare… Nici singurătate… Totul în toate… Parte din tot… Şi nimic… Foarte straniu…
Isus a stat în mijlocul camerei… “Ei bine… A venit timpul tău… Hai să mergem.”
Cuvintele Lui sunau ca… Foşnetul frunzelor… Nu… Ca murmurul râului… Nu, nu… Ca vuietul vântului… Nu… Asta e… Asta e viaţa… Cuvintele Lui erau vii… Şi era însuşi viaţa…
Şi atunci mi-ai adus aminte… Acela, al doilea… pe cine au uitat…? …Isus m-a luat de mână…
- “Acela am fost Eu!”
…Ei bine… tu niciodată nu vei citi acest mesaj pastore… şi niciodată nu mă vei mai vedea…pentru că eu o să fiu acolo, altfel… tu nu mă vei recunoaşte… atât de mult aş vrea să îţi spune ţie… cât de neînţeleasă e această dragoste… Dragostea lui Cristos…
Iată eu vin… El mă ţine de mână… şi eu nici acum nu am îţeles, de ce El ne iubeşte atât de mult…
Adio, scump frate, dragă pastore!
Tradus de echipa Ştiri Creştine, Doiniţa Bejenaru
Sursa: Protestant.ru
miercuri, 10 februarie 2010
ZI NATIONALA DE RUGACIUNE PENTRU ROMANIA!
Duminica 28 februarie 2010 se celebrează Ziua Naţională de Rugăciune pentru România. Este al şaselea an consecutiv când credincioşii se unesc, fiecare în bisericile locale, cu un scop unic – apropierea de Dumnezeu în rugăciune pentru binecuvantarea poporului roman, indiferent unde se află!
Potrivit Bibliei, este bine ca în fiecare zi să ne rugăm pentru ţara noastră dar, de asemenea, este valoric să existe o zi specială în care credincioşii, “în duh şi adevăr”, să aibă aceeaşi rugă de mulţumire şi mijlocire!
”Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care Şi-l alege El de mostenire!” - Psalmul 33.12 este tema evenimentului din 2010.
Imaginaţi-vă o Românie aparte în care în cel puţin 1000 de biserici, de dimineaţă şi la lăsarea serii, credincioşii înalţă cu putere rugăciunea : Doamne, binecuvintează România !
Anul acesta ne-am rugat si ne vom mai ruga în mod special pentru situaţia economică şi spirituală a României.
Organizatori si parteneri : Bisericile Evanghelice din Romania, Centrul Artă pentru Viaţă, Credo TV, radiofiladelfia.ro, Radio Vocea Evangheliei, resursecrestine.ro, Farul Crestin, tanarcrestin.ro, stiricrestine.ro si alti parteneri media din strainatate.
---
The National Day of Prayer for Romania 2010
Stire preluata de pe
www.evenimentcrestin.blogspot.com
Duminica 28 februarie 2010 se celebrează Ziua Naţională de Rugăciune pentru România. Este al şaselea an consecutiv când credincioşii se unesc, fiecare în bisericile locale, cu un scop unic – apropierea de Dumnezeu în rugăciune pentru binecuvantarea poporului roman, indiferent unde se află!
Potrivit Bibliei, este bine ca în fiecare zi să ne rugăm pentru ţara noastră dar, de asemenea, este valoric să existe o zi specială în care credincioşii, “în duh şi adevăr”, să aibă aceeaşi rugă de mulţumire şi mijlocire!
”Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care Şi-l alege El de mostenire!” - Psalmul 33.12 este tema evenimentului din 2010.
Imaginaţi-vă o Românie aparte în care în cel puţin 1000 de biserici, de dimineaţă şi la lăsarea serii, credincioşii înalţă cu putere rugăciunea : Doamne, binecuvintează România !
Anul acesta ne-am rugat si ne vom mai ruga în mod special pentru situaţia economică şi spirituală a României.
Organizatori si parteneri : Bisericile Evanghelice din Romania, Centrul Artă pentru Viaţă, Credo TV, radiofiladelfia.ro, Radio Vocea Evangheliei, resursecrestine.ro, Farul Crestin, tanarcrestin.ro, stiricrestine.ro si alti parteneri media din strainatate.
---
The National Day of Prayer for Romania 2010
Stire preluata de pe
www.evenimentcrestin.blogspot.com
vineri, 5 februarie 2010
da sau nu !
daca tie dor de cer
si Domnul vrei sa vina
da ! spune si tu
daca o voce-auzi
si crezi ca e straina
spune nu !
daca-ti vorbeste-acum
si vrei o pace-adanca
da! spune si tu
daca o fapta rea
in suflet te framanta
spune nu !
daca un om sarac
o paine-ti cere
da ! spune si tu
daca dusmanul vrea
sa-ti faca o durere
spune nu !
daca o fapta buna
acum, tu poti sa faci
da ! spune si tu
daca vorba ta-i rea
mai bine taci
spune nu !
daca cu Domnul vrei
sa mergi spre rai
da ! spune si tu
si nu vrei pe pamant
cu cei rai sa mai stai
spune Nu !
kis-hunedoara2009
daca tie dor de cer
si Domnul vrei sa vina
da ! spune si tu
daca o voce-auzi
si crezi ca e straina
spune nu !
daca-ti vorbeste-acum
si vrei o pace-adanca
da! spune si tu
daca o fapta rea
in suflet te framanta
spune nu !
daca un om sarac
o paine-ti cere
da ! spune si tu
daca dusmanul vrea
sa-ti faca o durere
spune nu !
daca o fapta buna
acum, tu poti sa faci
da ! spune si tu
daca vorba ta-i rea
mai bine taci
spune nu !
daca cu Domnul vrei
sa mergi spre rai
da ! spune si tu
si nu vrei pe pamant
cu cei rai sa mai stai
spune Nu !
kis-hunedoara2009
miercuri, 3 februarie 2010
GLASUL VIORII
Într-o dimineaţă rece de ianuarie, un bătrân s-a aşezat la poarta gării şi a început să cânte la vioară. Timp de 45 de minute, cei care treceau prin faţa uriaşei porţi ascultau melodiile lui J.S.Bach. Era oră de vârf şi mii de persoane grăbite, veneau şi plecau. S-au scurs primele trei minute şi un domn l-a observat. A încetinit pasul, a aruncat o privire spre vioara din mâinile bătrânului şi apoi şi-a continuat drumul în aceeaşi grabă.
Imediat după aceea, violonistul a primit primul dolar, pe care o doamnă mai în vârstă l-a lăsat să cadă în cutia verde, fără măcar să se oprească sau să recunoască sunetul melodios al celebrelor compoziţii.
Puţin mai târziu, un tânăr asculta melancolic, rezemat de un felinar. Tresăltat de sunetul locomotivei, a privit la ceas, şi a luat-o la pas grăbit spre trenul pregătit de plecare.
Prima persoană care s-a oprit să asculte, fermecat de simfonia viorii, a fost un copilaş de trei ani care, tras de mama lui în aglomeraţia gării, se pierdea prin mulţime, privind mereu în urmă la arcuşul vesel.
Apoi a trecut un alt copil... şi-un altul... toţi, fără excepţie, cuprinşi de povestea negrăită a corzilor prăfuite.
Dar oamenii mari nu înţelegeau... nu aveau timp... nu ascultau...
Timp de 45 de minute, bătrânul şi vioara lui au inundat gara plină de minţi agitate, paşi grăbiţi şi feţe obosite.
În cutia verde, vântul de ianuarie mângâia cei 32 de dolari îngheţaţi şi singuratici.
La sfârşit nu au fost nici aplauze, nici aprecieri din mulţime... nimeni nu a cerut un bis.
Doar o bătrânică s-a oprit, s-a aplecat, privind în ochii inlăcrimaţi ai artistului, şi i-a spus cu o voce stinsă ca l-a mai auzit cântând... că muzica lui mereu produce vibraţii celeste în inima ei
(ea a fost singura care l-a văzut cu adevărat).
Violonistul se numea Joshua Bell. Această poveste este absolut reală. Ziarul american "The Washington Post" a filmat fiecare secundă din gara rece. Două zile înainte de aceste filmări, Bell umpluse vestitul teatru Boston cu spectatori doritori să-l asculte - biletul cel mai ieftin: 100 $.
A cântat cu aceeaşi vioară, un Stradivarius de 3,5 milioane de dolari. Acelaşi sunet a umplut şi sala teatrului, şi gara aglomerată... însă reacţiile celor din jur au fost diferite. Piesele scrise de Bach şi interpretate de Bell sunt considerate cele mai greu de cantat la acest instrument.
Directorul ziarului i-a adresat violonistului o singură întrebare: "Ce aţi simţit?" Bell, cu ochii plini de lacrimi, fără să poată ascunde dezamăgirea, a răspuns: "Oamenii sunt incapabili să recunoască frumosul, dacă nu îl găsesc în parametrii consideraţi normali, pentru a putea aprecia cu adevărat o operă de artă."
Într-o dimineaţă rece de ianuarie, un bătrân s-a aşezat la poarta gării şi a început să cânte la vioară. Timp de 45 de minute, cei care treceau prin faţa uriaşei porţi ascultau melodiile lui J.S.Bach. Era oră de vârf şi mii de persoane grăbite, veneau şi plecau. S-au scurs primele trei minute şi un domn l-a observat. A încetinit pasul, a aruncat o privire spre vioara din mâinile bătrânului şi apoi şi-a continuat drumul în aceeaşi grabă.
Imediat după aceea, violonistul a primit primul dolar, pe care o doamnă mai în vârstă l-a lăsat să cadă în cutia verde, fără măcar să se oprească sau să recunoască sunetul melodios al celebrelor compoziţii.
Puţin mai târziu, un tânăr asculta melancolic, rezemat de un felinar. Tresăltat de sunetul locomotivei, a privit la ceas, şi a luat-o la pas grăbit spre trenul pregătit de plecare.
Prima persoană care s-a oprit să asculte, fermecat de simfonia viorii, a fost un copilaş de trei ani care, tras de mama lui în aglomeraţia gării, se pierdea prin mulţime, privind mereu în urmă la arcuşul vesel.
Apoi a trecut un alt copil... şi-un altul... toţi, fără excepţie, cuprinşi de povestea negrăită a corzilor prăfuite.
Dar oamenii mari nu înţelegeau... nu aveau timp... nu ascultau...
Timp de 45 de minute, bătrânul şi vioara lui au inundat gara plină de minţi agitate, paşi grăbiţi şi feţe obosite.
În cutia verde, vântul de ianuarie mângâia cei 32 de dolari îngheţaţi şi singuratici.
La sfârşit nu au fost nici aplauze, nici aprecieri din mulţime... nimeni nu a cerut un bis.
Doar o bătrânică s-a oprit, s-a aplecat, privind în ochii inlăcrimaţi ai artistului, şi i-a spus cu o voce stinsă ca l-a mai auzit cântând... că muzica lui mereu produce vibraţii celeste în inima ei
(ea a fost singura care l-a văzut cu adevărat).
Violonistul se numea Joshua Bell. Această poveste este absolut reală. Ziarul american "The Washington Post" a filmat fiecare secundă din gara rece. Două zile înainte de aceste filmări, Bell umpluse vestitul teatru Boston cu spectatori doritori să-l asculte - biletul cel mai ieftin: 100 $.
A cântat cu aceeaşi vioară, un Stradivarius de 3,5 milioane de dolari. Acelaşi sunet a umplut şi sala teatrului, şi gara aglomerată... însă reacţiile celor din jur au fost diferite. Piesele scrise de Bach şi interpretate de Bell sunt considerate cele mai greu de cantat la acest instrument.
Directorul ziarului i-a adresat violonistului o singură întrebare: "Ce aţi simţit?" Bell, cu ochii plini de lacrimi, fără să poată ascunde dezamăgirea, a răspuns: "Oamenii sunt incapabili să recunoască frumosul, dacă nu îl găsesc în parametrii consideraţi normali, pentru a putea aprecia cu adevărat o operă de artă."
vineri, 29 ianuarie 2010
SE PREGATESTE CEL DE-AL - III -LEA TEMPLU !
IERUSALIM: Yehuda Glick este un evreu de 44 de ani născut în Statele Unite care îşi petrece cea mai mare parte din zi pregătindu-se pentru venirea lui Mesia în Ierusalim.
De când a devenit directorul executiv al Institului Templului, principala preocupare a domnului Glick este de a supraveghea lucrarea uneltelor de care vor avea nevoie marii preoţi, când va veni acea zi.
Coroanele şi alte instrumente făcute din aur masiv umplu cutiile de sticlă din muzeul Institutului Templului, în Oraşul Vechi al Ierusalimului.
Alte capodopere includ un rând de urne de cupru, trompete făcute din argint şi îmbrăcămintea care va fi purtată de Marele Preot, împletită cu fire de aur.
Instrumentele muzicale, inclusiv harpe şi lire, sunt gata să fie aduse la viaţă când apare Mesia.
Deci, pe când să ne aşteptăm la acest eveniment important?
Aceasta e o întrebare foarte bună,' a răspus domnul Glick ziarului Herald.
“Tot ce ştim este că acum trăim în era minunilor şi toate acestea au fost profeţite în Carte că se vor întâmpla înainte de sfârşitul vremurilor. Ar putea foarte bine să fie mâine...
Ne aflam în Cafeneaua Quarter din sectorul evreiesc al Oraşului Vechi din Ierusalim, la înălţime în faţa celui mai contestat tărâm religios de pe Pământ.
Evreii o numesc Muntele Templului, sau Muntele Moria şi cred că este locul unde l-a creat Dumnezeu pe Adam.
Musulmanii îl numsc Haram al-Sharif, sau Santuarul Nobil şi cred că este cel de-al treilea loc cel mai sfânt din Islam, de unde s-a înălţat la cer profetul Mohamed.
Pentru evrei, Muntele Templului este de asemenea locul unde a fost construit primul templu de către Regele Solomon. După ce a fost distrus, cel de-al doilea templu a fost construit în jurului anului 500 î.H. şi a stat 500 de ani înainte ca romanii să-l distrugă. Religia lor susţine că cel de-al treilea templu va fi construit la sosirea lui Mesia.
“De aceea am angajat doi arhitecţi” a spus domnul Glick. “Va fi o construcţie modernă, cu parcare pentru maşini şi ascensoare, dar va arăta foarte mult ca cel de-al doilea Templu.”
Muzeul Institului Templului conţine un model de scală largă a felului în care va arăta cel de-al treilea Templu, cu clădirea sa principală ajungând la o înălţime de 60 de metri.
Astăzi, Muntele Templului este dominat de Moscheea al-Aqsa şi Domul de aur.
“Al-aqsa poate să rămână”, a spus domnul Glick, arătând înspre moschee. “Nici măcar nu se află în mod corect pe Muntele Templului. Dar noi intenţionăm să construim peste domul de aur. Poate găsim o cale de a-l include în cel de-al treilea Templu.”
Domnul Glick preconizează o casă de rugăciune deschisă tuturor credincioşilor cu credinţă monoteistă, creştini, musulmani sau evrei.
Institutul Templului a devenit un dispozitiv în tururile evanghelice americane ale Israelului. În mare parte datorită donaţiilor, s-au cheltuit până acum 27 milioane de dolari pentru pregătiri.
“Am început cu 100 dolari” a spus domnul Glick. Există în lume 70 de milioane de creştini evanghelici şi cei mai mulţi dintre ei au devenit suporterii cei mai puternici ai Israelului.”
În mod obişnuit, Israel îi previne pe evrei să viziteze Muntele Templului. Este o zonă atât de sensibilă, încât, atunci când a vizitat liderul israelian de opoziţie Ariel Sharon, însoţit de sute de poliţişti israelieni în anul 2000, s-a aprins un val de violenţă care a devenit cunoscut ca fiind cea de-a doua intifada, sau revoltă.
“Acest Institut al Templului” este o mişcare de dreapta interesată doar de provocare” a spus Khatem Abdel Kaber, ministrul autorităţii palestiniene însărcinat cu afacerile Ierusalimului. “Ne vom apăra dreptul în mov viguros pentru a conduce acest tărâm. Nici un pic din comportamentul insultător din partea acestor oameni nu va reuşi să ne îndepărteze.”
Stire preluata de pe
www.smh.com.au
IERUSALIM: Yehuda Glick este un evreu de 44 de ani născut în Statele Unite care îşi petrece cea mai mare parte din zi pregătindu-se pentru venirea lui Mesia în Ierusalim.
De când a devenit directorul executiv al Institului Templului, principala preocupare a domnului Glick este de a supraveghea lucrarea uneltelor de care vor avea nevoie marii preoţi, când va veni acea zi.
Coroanele şi alte instrumente făcute din aur masiv umplu cutiile de sticlă din muzeul Institutului Templului, în Oraşul Vechi al Ierusalimului.
Alte capodopere includ un rând de urne de cupru, trompete făcute din argint şi îmbrăcămintea care va fi purtată de Marele Preot, împletită cu fire de aur.
Instrumentele muzicale, inclusiv harpe şi lire, sunt gata să fie aduse la viaţă când apare Mesia.
Deci, pe când să ne aşteptăm la acest eveniment important?
Aceasta e o întrebare foarte bună,' a răspus domnul Glick ziarului Herald.
“Tot ce ştim este că acum trăim în era minunilor şi toate acestea au fost profeţite în Carte că se vor întâmpla înainte de sfârşitul vremurilor. Ar putea foarte bine să fie mâine...
Ne aflam în Cafeneaua Quarter din sectorul evreiesc al Oraşului Vechi din Ierusalim, la înălţime în faţa celui mai contestat tărâm religios de pe Pământ.
Evreii o numesc Muntele Templului, sau Muntele Moria şi cred că este locul unde l-a creat Dumnezeu pe Adam.
Musulmanii îl numsc Haram al-Sharif, sau Santuarul Nobil şi cred că este cel de-al treilea loc cel mai sfânt din Islam, de unde s-a înălţat la cer profetul Mohamed.
Pentru evrei, Muntele Templului este de asemenea locul unde a fost construit primul templu de către Regele Solomon. După ce a fost distrus, cel de-al doilea templu a fost construit în jurului anului 500 î.H. şi a stat 500 de ani înainte ca romanii să-l distrugă. Religia lor susţine că cel de-al treilea templu va fi construit la sosirea lui Mesia.
“De aceea am angajat doi arhitecţi” a spus domnul Glick. “Va fi o construcţie modernă, cu parcare pentru maşini şi ascensoare, dar va arăta foarte mult ca cel de-al doilea Templu.”
Muzeul Institului Templului conţine un model de scală largă a felului în care va arăta cel de-al treilea Templu, cu clădirea sa principală ajungând la o înălţime de 60 de metri.
Astăzi, Muntele Templului este dominat de Moscheea al-Aqsa şi Domul de aur.
“Al-aqsa poate să rămână”, a spus domnul Glick, arătând înspre moschee. “Nici măcar nu se află în mod corect pe Muntele Templului. Dar noi intenţionăm să construim peste domul de aur. Poate găsim o cale de a-l include în cel de-al treilea Templu.”
Domnul Glick preconizează o casă de rugăciune deschisă tuturor credincioşilor cu credinţă monoteistă, creştini, musulmani sau evrei.
Institutul Templului a devenit un dispozitiv în tururile evanghelice americane ale Israelului. În mare parte datorită donaţiilor, s-au cheltuit până acum 27 milioane de dolari pentru pregătiri.
“Am început cu 100 dolari” a spus domnul Glick. Există în lume 70 de milioane de creştini evanghelici şi cei mai mulţi dintre ei au devenit suporterii cei mai puternici ai Israelului.”
În mod obişnuit, Israel îi previne pe evrei să viziteze Muntele Templului. Este o zonă atât de sensibilă, încât, atunci când a vizitat liderul israelian de opoziţie Ariel Sharon, însoţit de sute de poliţişti israelieni în anul 2000, s-a aprins un val de violenţă care a devenit cunoscut ca fiind cea de-a doua intifada, sau revoltă.
“Acest Institut al Templului” este o mişcare de dreapta interesată doar de provocare” a spus Khatem Abdel Kaber, ministrul autorităţii palestiniene însărcinat cu afacerile Ierusalimului. “Ne vom apăra dreptul în mov viguros pentru a conduce acest tărâm. Nici un pic din comportamentul insultător din partea acestor oameni nu va reuşi să ne îndepărteze.”
Stire preluata de pe
www.smh.com.au
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
